STIRI. NOUTATI. INSPIRATIE



Idei pentru amenajarea a unui apartament mic


Sambata, 28 Iulie, 2018


Dacă locuiești într-un apartament de bloc, probabil că încăperile mari nu se regăsesc pe lista lucrurilor de care te bucuri. Multe dintre apartamente au fost construite doar pe principiul utilității, fapt care face amenajarea interioară o adevărată provocare. Pentru crearea iluziei de spațiu mai mare, dar și pentru eficientizarea spațiului, îți propunem o serie de trucuri de un real ajutor.    

Profită cât mai mult de lumina naturală!   Dacă ai un apartament luminos ai deja un avantaj pe care probabil că nu l-ai conștientizat încă. O cameră bine luminată de o sursă de lumină naturală va părea mult mai mare decât una mai slab luminată. Renunță la draperiile din materiale opace sau în nuanțe mult prea închise și eliberează, pe cât posibil, zona din fața ferestrei de obiecte de mobilier sau obiecte de decor masive.  

Optează pentru culori deschise sau pastelate!   În ceea ce privește finisajele interioare, încăperile mici au nevoie de mai multă „deschidere”. Orientează-te spre culori deschise sau pastelate, atât când alegi gresia și faianța, cât și vopseaua lavabilă cu teflon, pe care o poți găsi în nuanțele potrivite pentru orice tip de încăpere de dimensiuni reduse.

 

Folosește oglinzi și finisaje din sticlă!  Oglinzile își găsesc locul nu doar în baie, ci și în dormitor, în sufragerie și chiar în bucătărie. Deoarece reflectă lumina și creează iluzia de spațiu mai mare, la fel de recomandate sunt și finisajele din sticlă (pereți, rafturi sau obiecte de decor).  

Alege piese de mobilier cât mai bine compartimentate!  Eficientizarea spațiului este cel puțin la fel de importantă ca aspectul general al încăperii. Înainte să achiziționezi un anumit corp de mobilier, analizează cu atenție inclusiv interiorul și modalitatea de compartimentare.

Utilizează inteligent înălțimea pereților!  Dacă vrei să investești și în înlocuirea mobilei de bucătărie, orientează-te spre dulapuri înalte care oferă mai mult spațiu de depozitare. Ordonarea alimentelor și ustensilelor din bucătărie și eliberarea, pe cât posibil, a zonei de lucru oferă un aspect mai aerisit întregii bucătării. Mai mult, dacă spațiul îți permite, proiectează dulapuri chiar și deasupra frigiderului sau a hotei (sursa tettu.ro)



 

ALTE STIRI ASEMANATOARE



Aprilie a scazut din nou vanzarile in toata tara

Data publicare: Sambata, 27 Mai, 2023

Aprilie a scazut din nou vanzarile in toata tara




Afla care sunt actele necesare pentru succesiune

Data publicare: Joi, 16 Martie, 2023

Afla care sunt actele necesare pentru succesiune




Anul 2023 a inceput cu mai putine tranzactii imobiliare

Data publicare: Marti, 28 Februarie, 2023

Anul 2023 a inceput cu mai putine tranzactii imobiliare


S-a lansat programul „Noua Casa 2023”. Iata ce trebuie sa stii

Data publicare: Marti, 28 Februarie, 2023

S-a lansat programul „Noua Casa 2023”. Iata ce trebuie sa stii




Afla lista cu actele necesare la vanzarea unui imobil

Data publicare: Luni, 06 Februarie, 2023

Afla lista cu actele necesare la vanzarea unui imobil




TOP 5 recomandari de care sa tii cont cand vinzi o proprietate

Data publicare: Luni, 06 Februarie, 2023

TOP 5 recomandari de care sa tii cont cand vinzi o proprietate




Finele anului vine cu o ușoară creștere a pieței imobiliare

Data publicare: Sambata, 31 Decembrie, 2022

Finele anului vine cu o ușoară creștere a pieței imobiliare










Inceput de an „amortit” pentru sectorul imobiliar

Data publicare: Miercuri, 02 Martie, 2022

Inceput de an „amortit” pentru sectorul imobiliar


Unde s-a situat Aradul pe piata imobiliara in 2021

Data publicare: Vineri, 18 Februarie, 2022

Unde s-a situat Aradul pe piata imobiliara in 2021




Alexandru Răsunoiu, Agentul Anului 2021 la Golden Real Estate

Data publicare: Marti, 18 Ianuarie, 2022

Alexandru Răsunoiu, Agentul Anului 2021 la Golden Real Estate






August: piata imobiliara fierbe, vanzarile cresc in continuare

Data publicare: Marti, 21 Septembrie, 2021

August: piata imobiliara fierbe, vanzarile cresc in continuare




Vara 2021: piata imobiliara este in continua crestere

Data publicare: Luni, 06 Septembrie, 2021

Vara 2021: piata imobiliara este in continua crestere




Elevii cu 10 la Bac, premiati la Golden si anul acesta

Data publicare: Vineri, 16 Iulie, 2021

Elevii cu 10 la Bac, premiati la Golden si anul acesta


Premiem din nou elevii de nota 10 la #BAC2021

Data publicare: Joi, 08 Iulie, 2021

Premiem din nou elevii de nota 10 la #BAC2021






Daniela Dranau: poveste de succes in imobiliare

Data publicare: Joi, 06 Mai, 2021

Daniela Dranau: poveste de succes in imobiliare






Vrei sa ai propria afacere?

Data publicare: Joi, 11 Februarie, 2021

Vrei sa ai propria afacere?




In luna noiembrie, piata imobiliara se mentine stabila

Data publicare: Vineri, 18 Decembrie, 2020

In luna noiembrie, piata imobiliara se mentine stabila




Concurs de sarbatori #6AniDeGolden

Data publicare: Miercuri, 16 Decembrie, 2020

Concurs de sarbatori #6AniDeGolden


Alaturi de eroii din linia intai

Data publicare: Duminica, 13 Decembrie, 2020

Alaturi de eroii din linia intai




Septembrie, cea mai buna luna pentru piata imobiliara

Data publicare: Luni, 19 Octombrie, 2020

Septembrie, cea mai buna luna pentru piata imobiliara




Crestere usoara a numarului de vanzari in Arad

Data publicare: Joi, 20 August, 2020

Crestere usoara a numarului de vanzari in Arad




Vesti bune! S-a aprobat programul Noua Casa

Data publicare: Vineri, 24 Iulie, 2020

Vesti bune! S-a aprobat programul Noua Casa


Izolarea schimba preferintele imobiliare ale romanilor

Data publicare: Luni, 20 Iulie, 2020

Izolarea schimba preferintele imobiliare ale romanilor




Terenurile, cele mai vândute imobile în luna mai în Arad

Data publicare: Sambata, 04 Iulie, 2020

Terenurile, cele mai vândute imobile în luna mai în Arad




Premiem performanța și anul acesta!

Data publicare: Vineri, 19 Iunie, 2020

Premiem performanța și anul acesta!




Vrem să devii colegul nostru!

Data publicare: Joi, 20 Februarie, 2020

Vrem să devii colegul nostru!


Vând pe cont propriu sau apelez la un agent imobiliar?

Data publicare: Vineri, 08 Noiembrie, 2019

Vând pe cont propriu sau apelez la un agent imobiliar?




Golden Real Estate, noul partener al Bătrânei Doamne

Data publicare: Vineri, 01 Noiembrie, 2019

Golden Real Estate, noul partener al Bătrânei Doamne




Golden Real Estate a premiat elevele cu media 10 la BAC

Data publicare: Marti, 16 Iulie, 2019

Golden Real Estate a premiat elevele cu media 10 la BAC




Premiem elevii de nota 10 la BAC!

Data publicare: Luni, 01 Iulie, 2019

Premiem elevii de nota 10 la BAC!




Vile la preț de apartament în cartierul Europa Grand Village

Data publicare: Miercuri, 24 Aprilie, 2019

Vile la preț de apartament în cartierul Europa Grand Village




S-au schimbat regulile privind cota de 5%

Data publicare: Joi, 31 Ianuarie, 2019

S-au schimbat regulile privind cota de 5%


Culoarea anului 2019 
inspirată din gastronomie

Data publicare: Vineri, 11 Ianuarie, 2019

Culoarea anului 2019 inspirată din gastronomie




Ionel Rășinar - Interviu despre piața imobiliară în 2019

Data publicare: Luni, 07 Ianuarie, 2019

Ionel Rășinar - Interviu despre piața imobiliară în 2019



 


Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies / Politica de Confidentialitate / Termeni si Conditii.