STIRI. NOUTATI. INSPIRATIE



Din 15 august romanii pot accesa credite de pana la 140.000 euro prin "Noua Casa"


Vineri, 07 August, 2020


Programul „Noua Casă” va fi operaţional la 15 august, în condiţiile în care normele de aplicare vor fi aprobate săptămâna viitoare, în şedinţa de Guvern, a afirmat Dumitru Nancu, directorul general al Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).

Guvernul a venit acum cu o nouă schemă de finanțare, ce are o serie de modificări față de versiunile anterioare.

Așa cum stabilește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 129/2020, care se aplică deja, programul "O familie, o casă", care, la rândul lui, a înlocuit cunoscutul program "Prima Casă", a fost modificat din nou, de-acum numindu-se "Noua Casă". De fapt, programul "Noua Casă" va înlocui direct programul Prima Casă, în condițiile în care, în practică, programul "O familie, o casă" nu s-a aplicat, chiar dacă a fost oficializat în aprilie.

În afară de nume, cea mai importantă modificare a programului "Noua Casă" față de versiunea anterioară - "O familie, o casă" - vizează pragurile de finanțare. Mai exact, prin programul "Noua Casă" se vor putea cumpăra locuințe de până la 140.000 de euro, atunci când vorbim despre imobile construite sau consolidate cu cel mult cinci ani înainte de cumpărare și cel mult 70.000 de euro, în cazul altor categorii de locuințe, adică majoritatea apartamentelor de bloc.

Programele anterioare, "Prima Casă" și "O familie, o casă", prevedeau un singur preț maxim al unei locuințe, respectiv 70.000 de euro, indiferent de cât de veche sau nouă era respectiva locuință.

O altă schimbare apărută odată cu programul "Noua Casă" este legată de avansul minim, care va fi între 5% și 15%, în funcție de tipul de locuință achiziționat: minimum 15% din preţul de achiziţie al locuinţelor - locuințe noi și consolidate și minimum 5% - alte tipuri de locuințe.

"Încercăm să încurajăm noile construcţii. Faţă de fostul program 'Prima Casă' am mai mărit plafonul la 70.000 de euro. Trebuie să încurajăm şi românii care au un venit mai mare, dar şi dezvoltatorii să ofere nişte condiţii superioare. Dacă un român câştigă mai mult, de ce să nu şi dăm posibilitatea să aplice pentru programul 'Noua Casă'? Pentru orice locuinţă construită în ultimii cinci ani şi de acum încolo, poţi accesa un credit între 70.001 euro până la 140.000 euro, cu un avans mai mare, de 15%", a afirmat Dumitru Nancu.

Apoi, noul program de finanțare a locuințelor - "Noua Casă" - elimină limita maximă a veniturilor celor care vor să obțină un credit garantat de stat pentru locuințe, întâlnită în programul "O familie, o casă". Programul ce a fost înlocuit recent impunea persoanelor interesate de obținerea unui credit garantat de stat un venit net lunar de până la 4.500 de lei, iar familiilor cu unul sau mai mulți copii, venituri de până la 7.000 de lei. De altfel, această limită nu exista nici în programul inițial "Prima Casă".

De asemenea, din noul program de finanțare a locuințelor dispar și subvențiile acordate familiilor cu copii, respectiv reducerea ratei dobânzii creditului garantat de stat cu 0,5%, în cazul famiilor cu un copil și cu 1%, în cazul celor cu doi sau mai mulți copii. Măsura se regăsea doar în programul "O familie, o casă", nu și în "Prima Casă".

Pe de altă parte, se păstrează, de la vechiul program "O familie, o casă", posibilitatea de refinanțare a creditelor. Concret, creditele ce vor fi obținute prin noul program se vor putea refinanța, așa cum stabilește OUG 60/2009, “prin alte instrumente de finanțare, cu excepția altor credite acordate în cadrul Programului”

"Prin programul "Noua Casă" se vor acorda două categorii de credite pentru locuinţe noi (prin locuinţă nouă se înţelege orice locuinţă, recepţionată la terminarea lucrărilor, cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat precum şi locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat) respectiv : 1) credite de până la 140.000 de euro pentru care se percep un avans de 15% şi se acordă o garanţie în nume şi cont stat în valoare de 60%; 2) şi credite de până la 70.000 de euro cu un avans de 5% şi o garanţie în nume şi cont stat de 50%", se menţionează într-un comunicat al Fondului Naţional de garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii.

 

Surse: digi 24 

           avocatnet.ro



 

ALTE STIRI ASEMANATOARE



Aprilie a scazut din nou vanzarile in toata tara

Data publicare: Sambata, 27 Mai, 2023

Aprilie a scazut din nou vanzarile in toata tara




Afla care sunt actele necesare pentru succesiune

Data publicare: Joi, 16 Martie, 2023

Afla care sunt actele necesare pentru succesiune




Anul 2023 a inceput cu mai putine tranzactii imobiliare

Data publicare: Marti, 28 Februarie, 2023

Anul 2023 a inceput cu mai putine tranzactii imobiliare


S-a lansat programul „Noua Casa 2023”. Iata ce trebuie sa stii

Data publicare: Marti, 28 Februarie, 2023

S-a lansat programul „Noua Casa 2023”. Iata ce trebuie sa stii




Afla lista cu actele necesare la vanzarea unui imobil

Data publicare: Luni, 06 Februarie, 2023

Afla lista cu actele necesare la vanzarea unui imobil




TOP 5 recomandari de care sa tii cont cand vinzi o proprietate

Data publicare: Luni, 06 Februarie, 2023

TOP 5 recomandari de care sa tii cont cand vinzi o proprietate




Finele anului vine cu o ușoară creștere a pieței imobiliare

Data publicare: Sambata, 31 Decembrie, 2022

Finele anului vine cu o ușoară creștere a pieței imobiliare










Inceput de an „amortit” pentru sectorul imobiliar

Data publicare: Miercuri, 02 Martie, 2022

Inceput de an „amortit” pentru sectorul imobiliar


Unde s-a situat Aradul pe piata imobiliara in 2021

Data publicare: Vineri, 18 Februarie, 2022

Unde s-a situat Aradul pe piata imobiliara in 2021




Alexandru Răsunoiu, Agentul Anului 2021 la Golden Real Estate

Data publicare: Marti, 18 Ianuarie, 2022

Alexandru Răsunoiu, Agentul Anului 2021 la Golden Real Estate






August: piata imobiliara fierbe, vanzarile cresc in continuare

Data publicare: Marti, 21 Septembrie, 2021

August: piata imobiliara fierbe, vanzarile cresc in continuare




Vara 2021: piata imobiliara este in continua crestere

Data publicare: Luni, 06 Septembrie, 2021

Vara 2021: piata imobiliara este in continua crestere




Elevii cu 10 la Bac, premiati la Golden si anul acesta

Data publicare: Vineri, 16 Iulie, 2021

Elevii cu 10 la Bac, premiati la Golden si anul acesta


Premiem din nou elevii de nota 10 la #BAC2021

Data publicare: Joi, 08 Iulie, 2021

Premiem din nou elevii de nota 10 la #BAC2021






Daniela Dranau: poveste de succes in imobiliare

Data publicare: Joi, 06 Mai, 2021

Daniela Dranau: poveste de succes in imobiliare






Vrei sa ai propria afacere?

Data publicare: Joi, 11 Februarie, 2021

Vrei sa ai propria afacere?




In luna noiembrie, piata imobiliara se mentine stabila

Data publicare: Vineri, 18 Decembrie, 2020

In luna noiembrie, piata imobiliara se mentine stabila




Concurs de sarbatori #6AniDeGolden

Data publicare: Miercuri, 16 Decembrie, 2020

Concurs de sarbatori #6AniDeGolden


Alaturi de eroii din linia intai

Data publicare: Duminica, 13 Decembrie, 2020

Alaturi de eroii din linia intai




Septembrie, cea mai buna luna pentru piata imobiliara

Data publicare: Luni, 19 Octombrie, 2020

Septembrie, cea mai buna luna pentru piata imobiliara




Crestere usoara a numarului de vanzari in Arad

Data publicare: Joi, 20 August, 2020

Crestere usoara a numarului de vanzari in Arad


Vesti bune! S-a aprobat programul Noua Casa

Data publicare: Vineri, 24 Iulie, 2020

Vesti bune! S-a aprobat programul Noua Casa




Izolarea schimba preferintele imobiliare ale romanilor

Data publicare: Luni, 20 Iulie, 2020

Izolarea schimba preferintele imobiliare ale romanilor




Terenurile, cele mai vândute imobile în luna mai în Arad

Data publicare: Sambata, 04 Iulie, 2020

Terenurile, cele mai vândute imobile în luna mai în Arad


Premiem performanța și anul acesta!

Data publicare: Vineri, 19 Iunie, 2020

Premiem performanța și anul acesta!




Vrem să devii colegul nostru!

Data publicare: Joi, 20 Februarie, 2020

Vrem să devii colegul nostru!




Vând pe cont propriu sau apelez la un agent imobiliar?

Data publicare: Vineri, 08 Noiembrie, 2019

Vând pe cont propriu sau apelez la un agent imobiliar?


Golden Real Estate, noul partener al Bătrânei Doamne

Data publicare: Vineri, 01 Noiembrie, 2019

Golden Real Estate, noul partener al Bătrânei Doamne




Golden Real Estate a premiat elevele cu media 10 la BAC

Data publicare: Marti, 16 Iulie, 2019

Golden Real Estate a premiat elevele cu media 10 la BAC




Premiem elevii de nota 10 la BAC!

Data publicare: Luni, 01 Iulie, 2019

Premiem elevii de nota 10 la BAC!




Vile la preț de apartament în cartierul Europa Grand Village

Data publicare: Miercuri, 24 Aprilie, 2019

Vile la preț de apartament în cartierul Europa Grand Village




S-au schimbat regulile privind cota de 5%

Data publicare: Joi, 31 Ianuarie, 2019

S-au schimbat regulile privind cota de 5%




Culoarea anului 2019 
inspirată din gastronomie

Data publicare: Vineri, 11 Ianuarie, 2019

Culoarea anului 2019 inspirată din gastronomie


Ionel Rășinar - Interviu despre piața imobiliară în 2019

Data publicare: Luni, 07 Ianuarie, 2019

Ionel Rășinar - Interviu despre piața imobiliară în 2019




Idei pentru amenajarea a unui apartament mic

Data publicare: Sambata, 28 Iulie, 2018

Idei pentru amenajarea a unui apartament mic



 


Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies / Politica de Confidentialitate / Termeni si Conditii.